Treceți la conținutul principal

Celui mai drag profesor din lume ♡

“Because of you I can feel myself slowly, but surely becoming the me I have always dreamed of being.” Altfel spus, sunt unii oameni care apar în jurul tău de niciunde şi, fără să îţi dai seama, îţi schimbă viaţa în cel mai frumos mod posibil. Oameni care cred în tine cu atât de multă putere, cum nici măcar tu nu ai putea să crezi vreodată, fără de care visurile tale ar rămâne uitate într-o cutie, cu o dată mare scrisă pe ele, ziua universală în care ştii că vei avea curajul să le dai drumul să zboare: mâine, întotdeauna mâine. Până apare cineva care te face să le scoţi din cutie azi, iar mâine sunt deja poveşti, poimâine adevărate romane şi încet-încet devin cea mai frumoasă poveste a ta, realizată de cea mai bună versiune a ta pentru că-n ea crede omul care îţi dă curajul să o scrii. Şi pe OMUL ăsta bun unii îl numesc familie, alţii prieten, alţii binecuvântare, iar eu îi spun, simplu, super teach. Omul pe care l-am cunoscut la vârsta când aveam cea mai mare nevoie de modele, deşi nu îmi dădeam seama, care mi-a conturat paşii cum nu credeam că ar putea face-o cineva, care a aşezat prima bucată de încredere pe drumul de a deveni ceea ce mi-am dorit mereu să fiu. Şi pe drumul ăsta plin cu visuri care îşi doresc să iasă din cutie şi să prindă contur nu am mai făcut de atunci niciun pas fără să mă uit la profa mea dragă şi să-mi dea certitudinea că sunt pe drumul cel bun. E cel mai puternic om pe care îl cunosc şi am tot zis asta de când am înţeles că putere nu e sinonim cu forţă, ci cu abilitatea de a trece peste tot ce stă în calea zâmbetului tău, cu o bunătate, o seninătate şi o tărie de caracter care nu doar că te fac pe tine să mergi mai departe, dar îi inspiră şi pe cei din jurul tău să facă la fel. Şi teach inspiră oameni permanent, aşa cum ar trebui să facă orice cadru didactic dedicat, le pune într-un colţ de suflet toate valorile de care au nevoie pentru a reuşi, să le tot găsească ei acolo când  vor avea cea mai mare nevoie de ele şi apoi le dă drumul să se descopere. Şi face asta cu atâta dăruire, încât sunt convinsă că de cele mai multe ori nici nu îşi dă seama. Te ţine de mână până ai suficient curaj să mergi singur, dar te face să crezi că tu ai fost puternic şi încrezător de la început şi că toate lucrurile pe care le-ai făcut sunt doar meritul tău. Dar eu ştiu că nu e aşa. Ştiu că sunt ceea ce sunt pentru că am norocul să o am în jurul meu, pentru că am bucuria să îi ascult fiecare sfat şi fiecare poveste şi atât de puternic e impactul lor asupra mea, încât şi-au făcut culcuş în sufletul meu şi ştiu că nu o să le mai dau drumul niciodată. Ştiu că o să îi fiu mereu recunoscătoare pentru tot şi că orice lucru bun mi se va întâmpla, va purta amprenta influenţei ei asupra mea şi o să spun asta tuturor pentru că am impresia că oamenii trebuie să ştie că undeva există aşa un om bun pe care e o binecuvântare să îl cunoşti. Ştiu că mulţi dintre oamenii pe care i-am tot întâlnit pe drumul meu, care m-au învăţat şi m-au inspirat, o să îşi vadă la un moment dat de drumul lor şi eu de al meu, pe un drum cu sens opus, dar că lângă teach drumul va avea mereu acelaşi sens. Şi nu pentru că am nevoie ca lucrul ăsta să se întâmple, pentru că asta s-ar numi egoism, ci pentru că e pur şi simplu o bucurie infinită să ştiu că e acolo.

Şi azi e ziua omului meu bun. Şi nu ştiu ce i-ai putea dori omului pe care îl admiri cel mai mult, dar ştiu că bucuria lui teach e şi bucuria mea şi că dacă ar primi înapoi măcar jumătate din zâmbetele şi puterea pe care le dăruieşte permanent ar fi un om mai mult decât fericit. Aşa cum merită, de altfel. Mulţumesc, super teach. Pentru tot şi toate, pentru tot ce sunteţi si pentru tot ce sunt eu datorită dumneavoastră. La cei mai mulţi şi mai frumoşi ani! 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cumva Alive la Sfîrșitul nopții

Citesc de când mă știu și cititul e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, încă de când eram mică și am descoperit că, pe de o parte, există o altă lume în care poți să te ascunzi oricând vrei tu și că, pe de altă parte, ca un iubitor avid de poveste, mi-am dat seama ce putere incredibilă au cuvintele și cum oamenii mari pe care îi admiram cel mai mult erau cei care aveau biblioteci pline de cărți și discursuri pline de poveste. Dar trebuie să recunosc că am citit mai mult literatură universală pentru că asta aveau ai mei în bibliotecă. Abia anul ăsta am descoperit eu literatura română contemporană, prin doi oameni cărora le-am citit întâi blogul și pe care i-am admirat din primele rânduri, Ana Barton și Petronela Rotar. Am primit (mulțumesc, Anca mea) și le-am citit ultimele cărți publicate în aceeași zi, despre cum a ajuns Pervazul Anei la sufletul meu am tot povestit, iar azi e despre Petro, despre Sfîrșitul nopții și un pic și despre Alive, cu sau fără ghilimele, fie că se r…

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Azi, teatrul Metropolis,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice.Sau, altfel spus, una dintre acele puține lecții-cadou care ți se oferă din când în când, ca să te întregească, să-ți pună la loc o bucățică de suflet care-ți lipsea. Am așteptat toată ziua să merg la teatru, la o piesă pe care-mi doream de ceva vreme să o văd, dar mi-am dat seama după primele două minute că nu o să fie o piesă de teatru, ci o lecție-cadou, cum ziceam. Am impresia, din când în când, că sunt lucruri pe care probabil nu am avea puterea să le trăim, așa că ele nu ni se întâmplă, dar, într-o formă sau alta, trebuie să le înțelegem, să fim conștienți de ele, să găsim o cale comună între viața noastră și traiectoria lor. Și piesa asta e fix în punctul acela, unde viața ta se întâlnește cu o altă viață, pe care o trăiesc alți oameni în lumea asta și pe care atunci, în momentul ăla, o simți și tu. Și ți se taie răsuflarea și e o emoție pe care o simți pentru o singură dată, acolo, în momentul ăla. Și se…

Ana-poveste şi Pervazul lui Dumnezeu

Pentru mine, decembrie vine în fiecare an cu mulţumesc-uri din suflet. Când trag linie spre final de an şi-n jumătatea cu lucruri care mi-au bucurat sufletul stau mereu oameni, întâlniri care adună atât de multă emoţie că tind să le fac o cămăruţă în suflet, să le dau numele oamenilor respectivi şi să-mi fac culcuş acolo din când în când, să nu uit ce norocoasă sunt că ni s-au intersectat cumva drumurile.                 Anul ăsta am cunoscut-o pe Ana Barton, care e numai poveste şi nu numai pentru că scrie cărţi, ci pentru că-n jurul ei e o lume întreagă, o lume construită atât de firesc, încât ai impresia, stând în jurul ei, că dacă faci puţină linişte, mai că auzi ce vor să zică omuleţii ăia pe care îi ţine în palme, să te aşezi lângă ei şi să le asculţi poveştile. Şi nu e prea greu pentru că Ana le dă glas tuturor şi face din istorioarele lor povestea ta, ca atunci când eram mici şi ne spuneau bunicii poveşti, iar noi auzeam doar începutul şi continuarea prindea co…