Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2017

Orbi și-un pic mai aproape de ̶b̶i̶n̶e̶ tine

Nu știu niciodată cum ar trebui să începi să vorbești despre ceva, fie om, idee, carte, când prima ta întâlnire cu acel ceva te-a redus complet la tăcere. Știu, totuși, că mă simt deseori înconjurată de mult, tare mult zgomot și că mă trezesc întrebându-mă dacă oamenii chiar nu simt nevoia să mai tacă din când în când, iar după întâlnirea cu romanul ăsta, mi-am dat seama că forma asta de tăcere nu e deloc ușoară, ba din contră, doare ca naiba și poate de-asta tot fug oamenii de ea. Romanul se numește Orbi și e noua carte a Petronelei Rotar, iar eu m-am trezit scriind despre ea pentru că, în timp ce o citeam, nu am scăpat deloc de gândul că suntem o societate de oameni tare bolnavi, că trăim într-o beznă totală, cu teama constantă că dacă ieșim la lumină, toate fricile și durerile noastre o să iasă și ele, o s-o zbughească din găurile alea unde le-am ținut ascunse atât timp. Și noi trăim cu convingerea tâmpită că atâta vreme cât sunt acolo, putem să strângem din dinți, să plângem din c…

Linişte ♡

Vine Paştele şi se simte, iar sunt oraşele si supermarket-urile pline de oameni  prea obosiţi, prea grăbiţi, prea nervoşi. Mă opresc uneori, mă uit la ei şi mi-e teamă, un fel de frică amestecată cu părere de rău la gândul că trebuie să vină Paştele ca oamenii ăştia toţi să simtă că au un rost, să compenseze lipsa de cei dragi, frustrările de zi cu zi şi poate singurătatea cu fuga asta după nimicuri prin magazine. Paştele ar putea să fie perioada în care să ia fiecare o pauză, să-şi cautea liniştea, dar e greu şi dureros tare de tot să-ţi faci timp să te uiţi în tine, după linişte trebuie să scormoneşti mult, să zgârii în sufletul ăla oricum peticit de-atâta amar de vreme, să-ţi dai jos măştile şi să rămâi tu cu tine, aşa cum ştii că eşti când nu te-amesteci printre oameni şi te consolezi cu gândul că nu eşti tu singurul trist, ci eşti parte dintr-o nefericire generală. Şi apoi lumina. Liniştea vine când începi să te recunoşti şi regăseşti, să-nţelegi că în tine e bucuria P…

E una din zilele alea în care...

E una din zilele alea în care nu știi să-ți mai controlezi emoțiile, când nu știi dacă zâmbetul de pe față e mai puternic sau dacă nodul din gât o să se facă mare, o să se transforme în lacrimi și-o să te trezești iar râzând și plângând în același timp, cum ai mai făcut de atâtea ori.
E una din zilele alea în care te gândești la toate femeile care ți-au schimbat viața. Și te trezești cu gândul la ele și te-apuci să le scrii câte un mesaj și zâmbești la gândul că există oameni care te fac să scrii gânduri cu zâmbetul până la urechi, că doar gândidu-te la oamenii ăia te proiectezi pe tine într-o zi fericită, ziua aia în care femeia asta minunată a început să creadă în tine. Când oamenii pe care îi admiri cel mai mult cred în tine, începi să crezi și tu. Nu contează că asta nu are nicio continuitate, că nu știi exact încotro se îndreaptă credința asta și nici măcar încotro te îndrepți tu. Sufli tare în credință până se face un pic mai mare decât teama și atunci știi că ești pregătit să…