Treceți la conținutul principal

Care-i treaba cu sfârşitul ăsta de an.

Azi e ziua aia în care te trezeşti dimineaţa ca-n orice altă zi din an şi în timp ce-ţi bei cafeaua, deschizi net-ul şi boom, avalanşă de poze şi postări, de urări şi mesaje. Şi brusc îţi dai seama că nu e chiar orice zi din an, e 31 decembrie. E ziua aia în care oamenii îşi fac promisiuni pentru anul care vine, în care-şi dau seama că multe din promisiunile de anul trecut s-au transformat în regrete, în "las' că-i timp şi mâine", ziua în care se vorbeşte despre "noi începuturi", despre "o carte cu 365 de pagini albe care te-aşteaptă să-i scrii povestea", despre eşecuri pe care le laşi în urmă, căci tu, omul puternic, sigur pe el, ambiţios şi perseverent, te hotărăşti să laşi trecutul acolo unde îi e locul şi să te axezi pe prezent.
Şi de fapt, poate că nu-i chiar aşa. Povestea asta o tot scrii de ani şi ani, la fel de motivat, la fel de convins că de data asta o să lupţi mai mult, că o să poţi mai mult, că o să îţi găseşti inspiraţia, puterea, curajul să lupţi pentru ce-ţi doreşti. Sau că poate o să laşi lenea deoparte, că n-o să mai încerci să te convingi că dormi până la 12, că doar aşa o "să ai creierul odihnit, mamă, şi-o să poţi să faci ce ţi-ai propus", poate că n-o să mai transformi pauzele alea de juma' de oră în 'încă puţin până la fix" şi uite aşa se face fix de vreo trei ori şi tu tot cu ochi pe Tumblr, Pinterest sau scroll down pe Facebook eşti. Sau poate că o să faci tot asta şi-n 2016 pentru că aşa-ţi place ţie şi-aşa crezi tu că-i bine. 
De fapt, nici nu contează. Ideea e că n-are rost să te amăgeşti că vine 2016 şi-atunci o să poţi să faci tot ce n-ai făcut in 2015, că n-are rost să aştepţi un an nou ca să faci exact ce crezi tu că te face fericit şi nici să te gândeşti că o să ştergi cu buretele tot ce n-a fost bine în 2015 şi o să o iei de la zero in 2016, că nu e chiar aşa. Nu poţi să spui că uite, până aici a fost un capitol din viaţa mea, dar mi-am dat eu seama că nu-mi convine x şi y lucru sau moment aşa că stop, rup paginile şi o iau de la capăt. Nu rupi pagini, e povestea ta de la început până la sfârşit şi ti-o asumi, îţi asumi deciziile, nu te baţi cu pumnii în piept că "poate dacă n-ar fi fost x context, aş fi făcut y lucru", nu te învinovăţeşti o viaţă întreagă pentru momentele alea în care ai greşit atât de tare încât îţi venea să te dai cu capul de pereţi, ci transformi momentele alea în cele mai puternice lecţii de viaţă, căci uite aşa ai ajuns aici, mai puternic, mai sigur pe tine, sau cel puţin conştient de greşelile tale. Cu accent pe tale, căci oricât de mult te-ar îndemna lumea să înveţi din greşelile altora, oricâte exemple de "aşa NU" sau de relaţii cauză-efect care n-au mers tocmai bine ai primi, o să uiţi de ele în primul moment în care o să trebuiască să iei tu o decizie. Că poate la tine o să fie altfel, că poate tu poţi mai mult. Şi uite aşa greşeşti şi tu atât de tare, încât momentele alea îţi rămân întipărite în minte şi n-ai cum să uiţi de ele, dar măcar de-acum încolo ştii ce ai de făcut. 
Aşa că porneşti în 2016 nu cu ideea că e un fel de minune care o să-ţi schimbe viaţa şi tot ce ai făcut până acum, ci cu un bagaj de momente frumoase, de eşecuri şi lecţii de viaţă, cu visuri pentru care o să lupţi din tot sufletul sau care o să se piardă pe drum, căci o să găseşi idealuri în care o să crezi şi mai mult, cu certitudinea că şi în 2016 viaţa o să te urce pe culmi înalte, o să te bucuri cu tot sufletul, o să transmiţi fericire prin toţi porii şi-o să conteze doar momentul respectiv şi apoi o să-ţi dea două palme să te trezească la realitate, o să te împovăreze cu şanse ratate, dar o să-nveţi să te ridici şi-apoi o să fii mândru de tine, o să o scoţi într-un fel sau altul la capăt şi-o să crezi mai mult în tine, cum ai făcut-o şi în 2015.
An nou frumos, inspirat, motivat! >:D<
Şi aşa, per total, 2015, n-ai fost tu cel mai bun an, dar am învăţat multe. Mulţumesc. 
P.S.: Dacă simţi nevoia să etichetezi într-o poză pe facebook toţi oamenii din lista de prieteni, nu-i problemă, fă asta. Dar dă-le un mesaj separat, din suflet, cu gândurile tale, oamenilor ălora care au fost lângă tine în nebunia asta de 2015. Mulţumeşte-le că sunt. Mulţumesc şi eu, din suflet, oamenilor îngeri din viaţa mea. Sunteţi câţiva şi sunteţi o binecuvântare. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Orbi și-un pic mai aproape de ̶b̶i̶n̶e̶ tine

Nu știu niciodată cum ar trebui să începi să vorbești despre ceva, fie om, idee, carte, când prima ta întâlnire cu acel ceva te-a redus complet la tăcere. Știu, totuși, că mă simt deseori înconjurată de mult, tare mult zgomot și că mă trezesc întrebându-mă dacă oamenii chiar nu simt nevoia să mai tacă din când în când, iar după întâlnirea cu romanul ăsta, mi-am dat seama că forma asta de tăcere nu e deloc ușoară, ba din contră, doare ca naiba și poate de-asta tot fug oamenii de ea. Romanul se numește Orbi și e noua carte a Petronelei Rotar, iar eu m-am trezit scriind despre ea pentru că, în timp ce o citeam, nu am scăpat deloc de gândul că suntem o societate de oameni tare bolnavi, că trăim într-o beznă totală, cu teama constantă că dacă ieșim la lumină, toate fricile și durerile noastre o să iasă și ele, o s-o zbughească din găurile alea unde le-am ținut ascunse atât timp. Și noi trăim cu convingerea tâmpită că atâta vreme cât sunt acolo, putem să strângem din dinți, să plângem din c…

Linişte ♡

Mi-e dor de Paştele la ţară, de Paştele copilăriei. Acolo toată bucuria Sărbătorii pare o reflecție a bucuriei fiecăruia, a bunicilor care vopsesc copacii în alb, adunaţi în faţa porţilor şi spunând poveşti, poate de când erau ei cei care ascultau poveştile și a copiilor care se duc la Biserică şi ţin în mâinile lor micuţe florile alea colorate, adunate de prin grădini, care miros a copilărie şi după ce se dau pe sub masă uită de hăinuţele  noi şi fug pe uliţe râzând cu gura până la urechi şi pare că lumina e toată în ei şi-acum aleargă să o împartă pe la porţi. Şi oamenii le primesc lumina şi le dau înapoi iubire, poate iubire amestecată cu dor de ei-copii. Aşa arată Paştele la ţară şi miroase a cozonaci şi cacao cu lapte, a narcise şi liliac, a iarbă tăiată şi pămănt, când stai culcat pe iarba din spatele casei şi te gândeşti c-ai putea să stai toată viaţa acolo şi nu ţi-ar părea rău. Şi apoi vine sâmbătă seara şi e slujba Învierii şi e momentul ăla pe care îl iubes…

Celui mai drag profesor din lume ♡

“Because of you I can feel myself slowly, but surely becoming the me I have always dreamed of being.” Altfel spus, sunt unii oameni care apar în jurul tău de niciunde şi, fără să îţi dai seama, îţi schimbă viaţa în cel mai frumos mod posibil. Oameni care cred în tine cu atât de multă putere, cum nici măcar tu nu ai putea să crezi vreodată, fără de care visurile tale ar rămâne uitate într-o cutie, cu o dată mare scrisă pe ele, ziua universală în care ştii că vei avea curajul să le dai drumul să zboare: mâine, întotdeauna mâine. Până apare cineva care te face să le scoţi din cutie azi, iar mâine sunt deja poveşti, poimâine adevărate romane şi încet-încet devin cea mai frumoasă poveste a ta, realizată de cea mai bună versiune a ta pentru că-n ea crede omul care îţi dă curajul să o scrii. Şi pe OMUL ăsta bun unii îl numesc familie, alţii prieten, alţii binecuvântare, iar eu îi spun, simplu, super teach. Omul pe care l-am cunoscut la vârsta când aveam cea mai mare nevoie de modele, deşi n…