Treceți la conținutul principal

Care-i treaba cu sfârşitul ăsta de an.

Azi e ziua aia în care te trezeşti dimineaţa ca-n orice altă zi din an şi în timp ce-ţi bei cafeaua, deschizi net-ul şi boom, avalanşă de poze şi postări, de urări şi mesaje. Şi brusc îţi dai seama că nu e chiar orice zi din an, e 31 decembrie. E ziua aia în care oamenii îşi fac promisiuni pentru anul care vine, în care-şi dau seama că multe din promisiunile de anul trecut s-au transformat în regrete, în "las' că-i timp şi mâine", ziua în care se vorbeşte despre "noi începuturi", despre "o carte cu 365 de pagini albe care te-aşteaptă să-i scrii povestea", despre eşecuri pe care le laşi în urmă, căci tu, omul puternic, sigur pe el, ambiţios şi perseverent, te hotărăşti să laşi trecutul acolo unde îi e locul şi să te axezi pe prezent.
Şi de fapt, poate că nu-i chiar aşa. Povestea asta o tot scrii de ani şi ani, la fel de motivat, la fel de convins că de data asta o să lupţi mai mult, că o să poţi mai mult, că o să îţi găseşti inspiraţia, puterea, curajul să lupţi pentru ce-ţi doreşti. Sau că poate o să laşi lenea deoparte, că n-o să mai încerci să te convingi că dormi până la 12, că doar aşa o "să ai creierul odihnit, mamă, şi-o să poţi să faci ce ţi-ai propus", poate că n-o să mai transformi pauzele alea de juma' de oră în 'încă puţin până la fix" şi uite aşa se face fix de vreo trei ori şi tu tot cu ochi pe Tumblr, Pinterest sau scroll down pe Facebook eşti. Sau poate că o să faci tot asta şi-n 2016 pentru că aşa-ţi place ţie şi-aşa crezi tu că-i bine. 
De fapt, nici nu contează. Ideea e că n-are rost să te amăgeşti că vine 2016 şi-atunci o să poţi să faci tot ce n-ai făcut in 2015, că n-are rost să aştepţi un an nou ca să faci exact ce crezi tu că te face fericit şi nici să te gândeşti că o să ştergi cu buretele tot ce n-a fost bine în 2015 şi o să o iei de la zero in 2016, că nu e chiar aşa. Nu poţi să spui că uite, până aici a fost un capitol din viaţa mea, dar mi-am dat eu seama că nu-mi convine x şi y lucru sau moment aşa că stop, rup paginile şi o iau de la capăt. Nu rupi pagini, e povestea ta de la început până la sfârşit şi ti-o asumi, îţi asumi deciziile, nu te baţi cu pumnii în piept că "poate dacă n-ar fi fost x context, aş fi făcut y lucru", nu te învinovăţeşti o viaţă întreagă pentru momentele alea în care ai greşit atât de tare încât îţi venea să te dai cu capul de pereţi, ci transformi momentele alea în cele mai puternice lecţii de viaţă, căci uite aşa ai ajuns aici, mai puternic, mai sigur pe tine, sau cel puţin conştient de greşelile tale. Cu accent pe tale, căci oricât de mult te-ar îndemna lumea să înveţi din greşelile altora, oricâte exemple de "aşa NU" sau de relaţii cauză-efect care n-au mers tocmai bine ai primi, o să uiţi de ele în primul moment în care o să trebuiască să iei tu o decizie. Că poate la tine o să fie altfel, că poate tu poţi mai mult. Şi uite aşa greşeşti şi tu atât de tare, încât momentele alea îţi rămân întipărite în minte şi n-ai cum să uiţi de ele, dar măcar de-acum încolo ştii ce ai de făcut. 
Aşa că porneşti în 2016 nu cu ideea că e un fel de minune care o să-ţi schimbe viaţa şi tot ce ai făcut până acum, ci cu un bagaj de momente frumoase, de eşecuri şi lecţii de viaţă, cu visuri pentru care o să lupţi din tot sufletul sau care o să se piardă pe drum, căci o să găseşi idealuri în care o să crezi şi mai mult, cu certitudinea că şi în 2016 viaţa o să te urce pe culmi înalte, o să te bucuri cu tot sufletul, o să transmiţi fericire prin toţi porii şi-o să conteze doar momentul respectiv şi apoi o să-ţi dea două palme să te trezească la realitate, o să te împovăreze cu şanse ratate, dar o să-nveţi să te ridici şi-apoi o să fii mândru de tine, o să o scoţi într-un fel sau altul la capăt şi-o să crezi mai mult în tine, cum ai făcut-o şi în 2015.
An nou frumos, inspirat, motivat! >:D<
Şi aşa, per total, 2015, n-ai fost tu cel mai bun an, dar am învăţat multe. Mulţumesc. 
P.S.: Dacă simţi nevoia să etichetezi într-o poză pe facebook toţi oamenii din lista de prieteni, nu-i problemă, fă asta. Dar dă-le un mesaj separat, din suflet, cu gândurile tale, oamenilor ălora care au fost lângă tine în nebunia asta de 2015. Mulţumeşte-le că sunt. Mulţumesc şi eu, din suflet, oamenilor îngeri din viaţa mea. Sunteţi câţiva şi sunteţi o binecuvântare. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Orbi și-un pic mai aproape de ̶b̶i̶n̶e̶ tine

Nu știu niciodată cum ar trebui să începi să vorbești despre ceva, fie om, idee, carte, când prima ta întâlnire cu acel ceva te-a redus complet la tăcere. Știu, totuși, că mă simt deseori înconjurată de mult, tare mult zgomot și că mă trezesc întrebându-mă dacă oamenii chiar nu simt nevoia să mai tacă din când în când, iar după întâlnirea cu romanul ăsta, mi-am dat seama că forma asta de tăcere nu e deloc ușoară, ba din contră, doare ca naiba și poate de-asta tot fug oamenii de ea. Romanul se numește Orbi și e noua carte a Petronelei Rotar, iar eu m-am trezit scriind despre ea pentru că, în timp ce o citeam, nu am scăpat deloc de gândul că suntem o societate de oameni tare bolnavi, că trăim într-o beznă totală, cu teama constantă că dacă ieșim la lumină, toate fricile și durerile noastre o să iasă și ele, o s-o zbughească din găurile alea unde le-am ținut ascunse atât timp. Și noi trăim cu convingerea tâmpită că atâta vreme cât sunt acolo, putem să strângem din dinți, să plângem din c…

Cumva Alive la Sfîrșitul nopții

Citesc de când mă știu și cititul e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, încă de când eram mică și am descoperit că, pe de o parte, există o altă lume în care poți să te ascunzi oricând vrei tu și că, pe de altă parte, ca un iubitor avid de poveste, mi-am dat seama ce putere incredibilă au cuvintele și cum oamenii mari pe care îi admiram cel mai mult erau cei care aveau biblioteci pline de cărți și discursuri pline de poveste. Dar trebuie să recunosc că am citit mai mult literatură universală pentru că asta aveau ai mei în bibliotecă. Abia anul ăsta am descoperit eu literatura română contemporană, prin doi oameni cărora le-am citit întâi blogul și pe care i-am admirat din primele rânduri, Ana Barton și Petronela Rotar. Am primit (mulțumesc, Anca mea) și le-am citit ultimele cărți publicate în aceeași zi, despre cum a ajuns Pervazul Anei la sufletul meu am tot povestit, iar azi e despre Petro, despre Sfîrșitul nopții și un pic și despre Alive, cu sau fără ghilimele, fie că se r…

E una din zilele alea în care...

E una din zilele alea în care nu știi să-ți mai controlezi emoțiile, când nu știi dacă zâmbetul de pe față e mai puternic sau dacă nodul din gât o să se facă mare, o să se transforme în lacrimi și-o să te trezești iar râzând și plângând în același timp, cum ai mai făcut de atâtea ori.
E una din zilele alea în care te gândești la toate femeile care ți-au schimbat viața. Și te trezești cu gândul la ele și te-apuci să le scrii câte un mesaj și zâmbești la gândul că există oameni care te fac să scrii gânduri cu zâmbetul până la urechi, că doar gândidu-te la oamenii ăia te proiectezi pe tine într-o zi fericită, ziua aia în care femeia asta minunată a început să creadă în tine. Când oamenii pe care îi admiri cel mai mult cred în tine, începi să crezi și tu. Nu contează că asta nu are nicio continuitate, că nu știi exact încotro se îndreaptă credința asta și nici măcar încotro te îndrepți tu. Sufli tare în credință până se face un pic mai mare decât teama și atunci știi că ești pregătit să…