Treceți la conținutul principal

Bunătatea în oameni

              Empatie, generozitate, bunătate care transcende orice limită şi care are o traiectorie fixă: de la suflet la suflet, cea mai puternică formă a iubirii de oameni. Sunt toate valori pe care, copil fiind, le găseşti în oricine pentru că bunătatea asta neîntinată stă în sufletul oricărui copil, iar atât timp cât tu eşti numai lumină, lumina asta o găseşti şi în ceilalţi, căci nu poţi vorbi despre urâţenie sufletească atât timp cât n-ai cunoscut-o niciodată. Apoi mai creşti şi printre oamenii mari, bunătatea asta nu mai vine de la sine, nu mai e o trăsătură firească, ci devine un scop al unei căutări, o căutare a fiecăruia a unor valori pe care vrei cu tot sufletul să le păstrezi. 

                Şi când, mare fiind, bunătatea rămâne trăsătura definitorie a unei persoane, când, conştient  de nefirescul lumii în care trăieşti, poţi totuşi să asociezi bunătatea cu un om în exact aceeaşi măsură ca atunci când erai copil, atunci trebuie să mulţumeşti pentru prezenţa persoanei respective în viaţa ta. Eu am tot spus că sunt norocoasă când vine vorba de oameni-lumină şi am întâlnit câţiva astfel de oameni de-a lungul timpului a căror influenţă asupra a ceea ce sunt este infinită, deşi de cele mai multe ori nu e proporţională cu prezenţa concretă a persoanei respective în viaţa mea.  Însă e o influenţă atât de puternică, încât e strâns înrădăcinată în sufletul meu pentru pentru totdeauna şi e mereu legată de persoana care a reuşit să îmi transmită atâtea valori, să-mi arate că empatia, generozitatea şi bunătatea de care vorbeam mai sus sunt esenţiale, că nu-ţi vor uşura niciodată drumul, ba din contră, dar că te vor ajuta pe tine să mergi pe drumul tău în lumină, că nu calea simplă te face puternic, ci posibilitatea de a-ţi alege drumul mai greu şi de a te păstra pe tine, în cea mai apropiată versiune a ta-copil. Şi persoana care a reuşit să facă asta pentru mine e Dori, teoretic educatoarea mea, practic unul dintre oamenii care mi-au schimbat viaţa în cel mai frumos mod. Dintotdeauna. Dori, prin natura profesiei ei, e înconjurată permanent de copii, de copii norocoşi să o cunoască, să o aibă pe ea ca primul om, în afara familiei, care le conturează paşii de la început. E omul care ştie să se apropie de copii pentru că în ochii ei e numai lumină şi blândeţe pe care orice copil le percepe cu bucurie. Grădiniţa e primul pas în afara zonei de confort a unui micuţ al cărui singur univers e familia lui, un copil care păşeşte poate cu teamă, poate cu emoţie într-o lume nouă, e prima schimbare esenţială din viaţa fiecăruia. Prima, dintr-un lung şir de schimbări, dar probabil definitiorie pentru tot ceea ce urmează şi e esenţial ca respectivul cadru didactic, cel alături de care copilul face primul pas  în afara micului său univers să fie un om care îi dă încredere în el, care crede în el şi pe care copilul îl poate integra în lumea lui, nu ca o necesitate a sistemului educaţional, ci ca o alegere a fiecăruia. Şi sunt din ce în ce mai puţini oameni care reuşesc să facă lucrul ăsta, iar Dori e unul dintre ei. Şi azi e ziua ei. Şi sunt convinsă că dacă ar primi 1% din bucuria pe care a transmis-o fiecărui copil ar fi un om tare fericit, aşa cum merită. Aşa cum merită oamenii buni. Iar eu îţi mulţumesc, Dori. Pentru tot ce m-ai învăţat, pentru cât de mult ai crezut în mine, pentru cât de aproape eşti de sufletul meu, pentru că acum mulţi ani m-ai lăsat să mă descopăr pe mine, fără să mă cerţi, deşi aş fi meritat, pentru că eşti cea mai puternică dovadă a mea că bunătatea există în oameni Îţi sunt recunoscătoare şi acum, după 14 ani, iar recunoştinţa asta e una dintre puţinele mele certitutini şi vine cu promisiunea faptului că fiecare lucru bun care mi se întâmplă e, într-un fel sau altul, şi datorită ţie. La mulţi ani, suflet bun!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cumva Alive la Sfîrșitul nopții

Citesc de când mă știu și cititul e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, încă de când eram mică și am descoperit că, pe de o parte, există o altă lume în care poți să te ascunzi oricând vrei tu și că, pe de altă parte, ca un iubitor avid de poveste, mi-am dat seama ce putere incredibilă au cuvintele și cum oamenii mari pe care îi admiram cel mai mult erau cei care aveau biblioteci pline de cărți și discursuri pline de poveste. Dar trebuie să recunosc că am citit mai mult literatură universală pentru că asta aveau ai mei în bibliotecă. Abia anul ăsta am descoperit eu literatura română contemporană, prin doi oameni cărora le-am citit întâi blogul și pe care i-am admirat din primele rânduri, Ana Barton și Petronela Rotar. Am primit (mulțumesc, Anca mea) și le-am citit ultimele cărți publicate în aceeași zi, despre cum a ajuns Pervazul Anei la sufletul meu am tot povestit, iar azi e despre Petro, despre Sfîrșitul nopții și un pic și despre Alive, cu sau fără ghilimele, fie că se r…

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Azi, teatrul Metropolis,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice.Sau, altfel spus, una dintre acele puține lecții-cadou care ți se oferă din când în când, ca să te întregească, să-ți pună la loc o bucățică de suflet care-ți lipsea. Am așteptat toată ziua să merg la teatru, la o piesă pe care-mi doream de ceva vreme să o văd, dar mi-am dat seama după primele două minute că nu o să fie o piesă de teatru, ci o lecție-cadou, cum ziceam. Am impresia, din când în când, că sunt lucruri pe care probabil nu am avea puterea să le trăim, așa că ele nu ni se întâmplă, dar, într-o formă sau alta, trebuie să le înțelegem, să fim conștienți de ele, să găsim o cale comună între viața noastră și traiectoria lor. Și piesa asta e fix în punctul acela, unde viața ta se întâlnește cu o altă viață, pe care o trăiesc alți oameni în lumea asta și pe care atunci, în momentul ăla, o simți și tu. Și ți se taie răsuflarea și e o emoție pe care o simți pentru o singură dată, acolo, în momentul ăla. Și se…

Ana-poveste şi Pervazul lui Dumnezeu

Pentru mine, decembrie vine în fiecare an cu mulţumesc-uri din suflet. Când trag linie spre final de an şi-n jumătatea cu lucruri care mi-au bucurat sufletul stau mereu oameni, întâlniri care adună atât de multă emoţie că tind să le fac o cămăruţă în suflet, să le dau numele oamenilor respectivi şi să-mi fac culcuş acolo din când în când, să nu uit ce norocoasă sunt că ni s-au intersectat cumva drumurile.                 Anul ăsta am cunoscut-o pe Ana Barton, care e numai poveste şi nu numai pentru că scrie cărţi, ci pentru că-n jurul ei e o lume întreagă, o lume construită atât de firesc, încât ai impresia, stând în jurul ei, că dacă faci puţină linişte, mai că auzi ce vor să zică omuleţii ăia pe care îi ţine în palme, să te aşezi lângă ei şi să le asculţi poveştile. Şi nu e prea greu pentru că Ana le dă glas tuturor şi face din istorioarele lor povestea ta, ca atunci când eram mici şi ne spuneau bunicii poveşti, iar noi auzeam doar începutul şi continuarea prindea co…