Treceți la conținutul principal

Oameni-acasă

         Cred că dintre toate cuvintele care există în lumea asta, preferatul meu e acasă. Şi acasă sună a copilărie, a linişte şi acasă mi-e colţ de suflet, mi-e certitudine şi siguranţă, mi-e bucurie simplă şi lumină-n ochi şi visuri uitate prin cutii şi întrebări  la care n-am nevoie de răspunsuri. Şi acasă nici măcar nu-mi aparţine, e împrăştiat prin alte suflete şi locuri din lumea asta, pe la oameni pe care îi cunosc dintotdeauna şi pe la alţii pe care nu i-am întâlnit încă, printr-un val la mare în care mi-am suflat eu nişte visuri într-o vară şi care cine ştie pe unde or fi ajuns, pe la nişte oameni pe care i-am admirat fără măcar să ştiu cum îi cheamă, prin nişte locuri în care am râs cu atâta bucurie că râsul s-a făcut ecou în sufletul meu şi până şi pe el l-am lăsat să plece, să le fac loc altora. Şi visez eu că într-o zi pe toţi oamenii ăştia o să-i văd adunaţi la un loc, să le mulţumesc că mi-au fost acasă şi dacă întâlnirea asta n-o să se întâmple totuşi, o să zic în gând şi o să rezoneze şi în celelalte părţi ale lui acasă, că până la urmă e un întreg şi el şi măcar şoptit, da’ tot o să se audă.  
            Dar întâi de toate, acasă îmi sunt câţiva oameni dragi, nu prea mulţi, ale căror gânduri şi idei şi emoţii s-au amestecat odată, acum mult timp, cu ale mele, că de-atunci nici nu mai ştiu care sunt ale fiecăruia, ba cred că mi le asum pe toate şi mă raportez la ele şi ştiu că de oamenii ăştia o să fiu strâns legată întotdeauna, chit că suntem la n’şpe de mii de kilometri depărtare, că iubirea asta de acasă nu se măsoară în nimic, nici măcar în cuvinte multe, ba poate doar în emoţie, că-n liniştea oamenilor ăstora sunt mai multe cuvinte ca-n toată gălăgia şi zgomotul din jurul meu.

             Şi azi e ziua unuia dintre oamenii-acasă, Cora mea, care mi-e a doua mamă şi soră mai mare şi prietenă dragă şi lecţie de viaţă şi încurajare şi sfaturi şi altele la fel, că sunt prea multe cuvinte ca să le scriu aici sau prea puţine ca s-o descriu pe ea.  Şi se spune că sunt oameni care îţi suflă în aripi când eşti mic şi te-nvaţă să zbori, dar pentru mulţi zborul ăsta e concretizat în imaginea unui zmeu colorat, mereu susţinut, nu cumva să cazi şi să-ţi dai seama că nu e totul numai lugu-lugu şi alint şi frumos şi bun pe lumea asta. Şi uite cum te trezeşti tu suficient de mare cât să nu mai trebuiască să-ţi sufle nimeni în aripi, dar atât de mic că nu înţelegi deloc de ce imaginea asta idealizată a lumii pe care o ai tu nu se pupă deloc cu realitatea şi uite aşa îţi dă viaţă două palme şi te trezeşte la realitate, de o să-ţi doreşti să fi mers mai bine frumuşel pe picioarele tale. Noroc că la mine nu a fost aşa. Cora mea mi-a suflat în aripi numai cât să-mi dea drumul să zbor singură şi să mă descopăr pe mine. Şi să învăţ că n-o să fie toate roz mereu, da’ vorba aia, oricât de frică ţi-ar fi de înălţimi, parcă ţi-e un pic mai frică să nu vezi niciodată lucrurile în ansamblu. Şi tot încrederea ei şi a altora ca ea m-au ţinut şi pe linia de plutire. Şi a fost bine şi tare îi mulţumesc. Şi drumul ăsta, spre deosebire de alţi oameni-acasă, e strâns legat de ea dintotdeauna, înainte să ştiu eu. De ea mi-e legată toată copilăria şi la ea dădeam fuga de fiecare dată când făceam vreo prostie pe care numai i-o spuneam repede mamei şi hop pe scări, de nici n-apuca să spună ea ceva, că eu eram deja c-un etaj mai sus. Şi tot de ea mi se leagă atâtea poveşti şi amintiri şi zâmbete şi sfaturi, că parcă am impresia că fără ea nici n-aş fi eu, că mi-ar lipsi ceva.
            Şi Cora e puternică şi zăpăcită şi unul dintre cei mai buni oameni pe care îi cunosc şi în ea am încredere şi ştiu c-ar înţelege atâtea lucruri, chiar dacă eu nu le-aş spune, pentru că e o conexiune dincolo de cuvinte. Şi conexiunea asta e unul dintre cele mai bune lucruri care mi s-au întâmplat. Iar de ziua ei tare îi doresc să fie înconjurată numai de oameni ca ea, de bucurie şi linişte, că iubire are şi fericirea şi-o face singură pentru că poate. Şi pentru că merită. La mulţi aaaaaani! Cel mai mare mulţumesc din lumea asta! 

Comentarii

  1. Știam deja ce om frumos ești dar nu știu cum de n-am aflat până acum că scrii așa <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Emm a mea dragăăăă, mulţumeeesc din suflet. <3

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cumva Alive la Sfîrșitul nopții

Citesc de când mă știu și cititul e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, încă de când eram mică și am descoperit că, pe de o parte, există o altă lume în care poți să te ascunzi oricând vrei tu și că, pe de altă parte, ca un iubitor avid de poveste, mi-am dat seama ce putere incredibilă au cuvintele și cum oamenii mari pe care îi admiram cel mai mult erau cei care aveau biblioteci pline de cărți și discursuri pline de poveste. Dar trebuie să recunosc că am citit mai mult literatură universală pentru că asta aveau ai mei în bibliotecă. Abia anul ăsta am descoperit eu literatura română contemporană, prin doi oameni cărora le-am citit întâi blogul și pe care i-am admirat din primele rânduri, Ana Barton și Petronela Rotar. Am primit (mulțumesc, Anca mea) și le-am citit ultimele cărți publicate în aceeași zi, despre cum a ajuns Pervazul Anei la sufletul meu am tot povestit, iar azi e despre Petro, despre Sfîrșitul nopții și un pic și despre Alive, cu sau fără ghilimele, fie că se r…

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Azi, teatrul Metropolis,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice.Sau, altfel spus, una dintre acele puține lecții-cadou care ți se oferă din când în când, ca să te întregească, să-ți pună la loc o bucățică de suflet care-ți lipsea. Am așteptat toată ziua să merg la teatru, la o piesă pe care-mi doream de ceva vreme să o văd, dar mi-am dat seama după primele două minute că nu o să fie o piesă de teatru, ci o lecție-cadou, cum ziceam. Am impresia, din când în când, că sunt lucruri pe care probabil nu am avea puterea să le trăim, așa că ele nu ni se întâmplă, dar, într-o formă sau alta, trebuie să le înțelegem, să fim conștienți de ele, să găsim o cale comună între viața noastră și traiectoria lor. Și piesa asta e fix în punctul acela, unde viața ta se întâlnește cu o altă viață, pe care o trăiesc alți oameni în lumea asta și pe care atunci, în momentul ăla, o simți și tu. Și ți se taie răsuflarea și e o emoție pe care o simți pentru o singură dată, acolo, în momentul ăla. Și se…

Ana-poveste şi Pervazul lui Dumnezeu

Pentru mine, decembrie vine în fiecare an cu mulţumesc-uri din suflet. Când trag linie spre final de an şi-n jumătatea cu lucruri care mi-au bucurat sufletul stau mereu oameni, întâlniri care adună atât de multă emoţie că tind să le fac o cămăruţă în suflet, să le dau numele oamenilor respectivi şi să-mi fac culcuş acolo din când în când, să nu uit ce norocoasă sunt că ni s-au intersectat cumva drumurile.                 Anul ăsta am cunoscut-o pe Ana Barton, care e numai poveste şi nu numai pentru că scrie cărţi, ci pentru că-n jurul ei e o lume întreagă, o lume construită atât de firesc, încât ai impresia, stând în jurul ei, că dacă faci puţină linişte, mai că auzi ce vor să zică omuleţii ăia pe care îi ţine în palme, să te aşezi lângă ei şi să le asculţi poveştile. Şi nu e prea greu pentru că Ana le dă glas tuturor şi face din istorioarele lor povestea ta, ca atunci când eram mici şi ne spuneau bunicii poveşti, iar noi auzeam doar începutul şi continuarea prindea co…