Treceți la conținutul principal

Gânduri.

De când am început să scriu pe blogul ăsta, mi l-am imaginat ca o oglindă a sufletului meu, un loc unde las eu toate gândurile, emoţiile, trăirile, ca să le caut mai târziu. De câteva zile am tot încercat să scriu, căci scrisul înseamnă linişte pentru mine, dar nici gândurile nu se adunau într-un tot coerent, iar emoţiile parcă se exprimau mai bine prin lacrimi decât prin cuvinte. Tatăl meu a înţeles, ca de fiecare dată. A pus el gândurile lui în scris, gânduri pentru el, pentru mine, pentru certitudinea că emoţia e aceeaşi. Şi pentru şi despre bunica mea. Mama lui. Ca să rămână. Ca să înţeleg. Să simt. Să ajungă la ea. Şi sigur vor ajunge. Le las aici, căci aşa i-am promis tatălui meu. Aici, nu pentru mine. Pentru alţii, să înţelegă ei. Şi să se bucure. De timp, cu toţi ai lor.

Să ştii că te-am plăcut de când te-am văzut. Nu te cunoşteam, dar miroseai a mine sau eu a tine, nu prea mi-am dat bine seama. La început nu te înţegeam, dar îmi plăcea vocea ta. Cu timpul te-am înţeles din ce în ce mai bine şi ţi-am furat vorbele, gesturile, ca să-ţi fac pe plac. Cred că am procedat bine pentru că şi tu mă înţelegeai din ce în ce mai bine. Mai târziu, am devenit mai egoist şi am crezut că pot zbura singur. Dar tu ai stat în umbră şi mi-ai urmărit zborul, fără să te superi şi fără să îmi reprozeşi nimic. Acum regret că nu am amânat acest zbor, să stau mai mult cu tine. Dar ce ştiam eu atunci? Îmi închipuiam că mă pot întoarce oricând, iar tu o să mă aştepţi. Nu mi-am imaginat niciodată că tu nu o să mai fii. Niciodată. Se pare că Dumnezeu te iubeşte mai mult pentru că nu a luat în seama rugile mele. Cred şi eu, şi tu l-ai iubit. Dar tot mi-e greu. De ce s-a grăbit? El are tot timpul, pe când eu rămân cu sufletul gol. 

Pentru totdeauna. Promit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Linişte ♡

Mi-e dor de Paştele la ţară, de Paştele copilăriei. Acolo toată bucuria Sărbătorii pare o reflecție a bucuriei fiecăruia, a bunicilor care vopsesc copacii în alb, adunaţi în faţa porţilor şi spunând poveşti, poate de când erau ei cei care ascultau poveştile și a copiilor care se duc la Biserică şi ţin în mâinile lor micuţe florile alea colorate, adunate de prin grădini, care miros a copilărie şi după ce se dau pe sub masă uită de hăinuţele  noi şi fug pe uliţe râzând cu gura până la urechi şi pare că lumina e toată în ei şi-acum aleargă să o împartă pe la porţi. Şi oamenii le primesc lumina şi le dau înapoi iubire, poate iubire amestecată cu dor de ei-copii. Aşa arată Paştele la ţară şi miroase a cozonaci şi cacao cu lapte, a narcise şi liliac, a iarbă tăiată şi pămănt, când stai culcat pe iarba din spatele casei şi te gândeşti c-ai putea să stai toată viaţa acolo şi nu ţi-ar părea rău. Şi apoi vine sâmbătă seara şi e slujba Învierii şi e momentul ăla pe care îl iubes…

Celui mai drag profesor din lume ♡

“Because of you I can feel myself slowly, but surely becoming the me I have always dreamed of being.” Altfel spus, sunt unii oameni care apar în jurul tău de niciunde şi, fără să îţi dai seama, îţi schimbă viaţa în cel mai frumos mod posibil. Oameni care cred în tine cu atât de multă putere, cum nici măcar tu nu ai putea să crezi vreodată, fără de care visurile tale ar rămâne uitate într-o cutie, cu o dată mare scrisă pe ele, ziua universală în care ştii că vei avea curajul să le dai drumul să zboare: mâine, întotdeauna mâine. Până apare cineva care te face să le scoţi din cutie azi, iar mâine sunt deja poveşti, poimâine adevărate romane şi încet-încet devin cea mai frumoasă poveste a ta, realizată de cea mai bună versiune a ta pentru că-n ea crede omul care îţi dă curajul să o scrii. Şi pe OMUL ăsta bun unii îl numesc familie, alţii prieten, alţii binecuvântare, iar eu îi spun, simplu, super teach. Omul pe care l-am cunoscut la vârsta când aveam cea mai mare nevoie de modele, deşi n…

Ana-poveste şi Pervazul lui Dumnezeu

Pentru mine, decembrie vine în fiecare an cu mulţumesc-uri din suflet. Când trag linie spre final de an şi-n jumătatea cu lucruri care mi-au bucurat sufletul stau mereu oameni, întâlniri care adună atât de multă emoţie că tind să le fac o cămăruţă în suflet, să le dau numele oamenilor respectivi şi să-mi fac culcuş acolo din când în când, să nu uit ce norocoasă sunt că ni s-au intersectat cumva drumurile.                 Anul ăsta am cunoscut-o pe Ana Barton, care e numai poveste şi nu numai pentru că scrie cărţi, ci pentru că-n jurul ei e o lume întreagă, o lume construită atât de firesc, încât ai impresia, stând în jurul ei, că dacă faci puţină linişte, mai că auzi ce vor să zică omuleţii ăia pe care îi ţine în palme, să te aşezi lângă ei şi să le asculţi poveştile. Şi nu e prea greu pentru că Ana le dă glas tuturor şi face din istorioarele lor povestea ta, ca atunci când eram mici şi ne spuneau bunicii poveşti, iar noi auzeam doar începutul şi continuarea prindea co…