Treceți la conținutul principal

Gânduri.

De când am început să scriu pe blogul ăsta, mi l-am imaginat ca o oglindă a sufletului meu, un loc unde las eu toate gândurile, emoţiile, trăirile, ca să le caut mai târziu. De câteva zile am tot încercat să scriu, căci scrisul înseamnă linişte pentru mine, dar nici gândurile nu se adunau într-un tot coerent, iar emoţiile parcă se exprimau mai bine prin lacrimi decât prin cuvinte. Tatăl meu a înţeles, ca de fiecare dată. A pus el gândurile lui în scris, gânduri pentru el, pentru mine, pentru certitudinea că emoţia e aceeaşi. Şi pentru şi despre bunica mea. Mama lui. Ca să rămână. Ca să înţeleg. Să simt. Să ajungă la ea. Şi sigur vor ajunge. Le las aici, căci aşa i-am promis tatălui meu. Aici, nu pentru mine. Pentru alţii, să înţelegă ei. Şi să se bucure. De timp, cu toţi ai lor.

Să ştii că te-am plăcut de când te-am văzut. Nu te cunoşteam, dar miroseai a mine sau eu a tine, nu prea mi-am dat bine seama. La început nu te înţegeam, dar îmi plăcea vocea ta. Cu timpul te-am înţeles din ce în ce mai bine şi ţi-am furat vorbele, gesturile, ca să-ţi fac pe plac. Cred că am procedat bine pentru că şi tu mă înţelegeai din ce în ce mai bine. Mai târziu, am devenit mai egoist şi am crezut că pot zbura singur. Dar tu ai stat în umbră şi mi-ai urmărit zborul, fără să te superi şi fără să îmi reprozeşi nimic. Acum regret că nu am amânat acest zbor, să stau mai mult cu tine. Dar ce ştiam eu atunci? Îmi închipuiam că mă pot întoarce oricând, iar tu o să mă aştepţi. Nu mi-am imaginat niciodată că tu nu o să mai fii. Niciodată. Se pare că Dumnezeu te iubeşte mai mult pentru că nu a luat în seama rugile mele. Cred şi eu, şi tu l-ai iubit. Dar tot mi-e greu. De ce s-a grăbit? El are tot timpul, pe când eu rămân cu sufletul gol. 

Pentru totdeauna. Promit.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cumva Alive la Sfîrșitul nopții

Citesc de când mă știu și cititul e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, încă de când eram mică și am descoperit că, pe de o parte, există o altă lume în care poți să te ascunzi oricând vrei tu și că, pe de altă parte, ca un iubitor avid de poveste, mi-am dat seama ce putere incredibilă au cuvintele și cum oamenii mari pe care îi admiram cel mai mult erau cei care aveau biblioteci pline de cărți și discursuri pline de poveste. Dar trebuie să recunosc că am citit mai mult literatură universală pentru că asta aveau ai mei în bibliotecă. Abia anul ăsta am descoperit eu literatura română contemporană, prin doi oameni cărora le-am citit întâi blogul și pe care i-am admirat din primele rânduri, Ana Barton și Petronela Rotar. Am primit (mulțumesc, Anca mea) și le-am citit ultimele cărți publicate în aceeași zi, despre cum a ajuns Pervazul Anei la sufletul meu am tot povestit, iar azi e despre Petro, despre Sfîrșitul nopții și un pic și despre Alive, cu sau fără ghilimele, fie că se r…

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Azi, teatrul Metropolis,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice.Sau, altfel spus, una dintre acele puține lecții-cadou care ți se oferă din când în când, ca să te întregească, să-ți pună la loc o bucățică de suflet care-ți lipsea. Am așteptat toată ziua să merg la teatru, la o piesă pe care-mi doream de ceva vreme să o văd, dar mi-am dat seama după primele două minute că nu o să fie o piesă de teatru, ci o lecție-cadou, cum ziceam. Am impresia, din când în când, că sunt lucruri pe care probabil nu am avea puterea să le trăim, așa că ele nu ni se întâmplă, dar, într-o formă sau alta, trebuie să le înțelegem, să fim conștienți de ele, să găsim o cale comună între viața noastră și traiectoria lor. Și piesa asta e fix în punctul acela, unde viața ta se întâlnește cu o altă viață, pe care o trăiesc alți oameni în lumea asta și pe care atunci, în momentul ăla, o simți și tu. Și ți se taie răsuflarea și e o emoție pe care o simți pentru o singură dată, acolo, în momentul ăla. Și se…

Ana-poveste şi Pervazul lui Dumnezeu

Pentru mine, decembrie vine în fiecare an cu mulţumesc-uri din suflet. Când trag linie spre final de an şi-n jumătatea cu lucruri care mi-au bucurat sufletul stau mereu oameni, întâlniri care adună atât de multă emoţie că tind să le fac o cămăruţă în suflet, să le dau numele oamenilor respectivi şi să-mi fac culcuş acolo din când în când, să nu uit ce norocoasă sunt că ni s-au intersectat cumva drumurile.                 Anul ăsta am cunoscut-o pe Ana Barton, care e numai poveste şi nu numai pentru că scrie cărţi, ci pentru că-n jurul ei e o lume întreagă, o lume construită atât de firesc, încât ai impresia, stând în jurul ei, că dacă faci puţină linişte, mai că auzi ce vor să zică omuleţii ăia pe care îi ţine în palme, să te aşezi lângă ei şi să le asculţi poveştile. Şi nu e prea greu pentru că Ana le dă glas tuturor şi face din istorioarele lor povestea ta, ca atunci când eram mici şi ne spuneau bunicii poveşti, iar noi auzeam doar începutul şi continuarea prindea co…