Treceți la conținutul principal

Despre 2014, cu recunoştinţă.

                Spunea cineva la un moment dat că sunt momente în viaţă care îţi taie respiraţia, momente despre care simţi că sunt frânturi de timp pe care o să le porţi mereu într-un colţ de suflet. Ştiu c-am avut prea puţine astfel  de momente şi că mai am multe de trăit, de simţit, de povestit. Dar fără îndoială, 2014 a fost un an al momentelor de care povesteam, de care o să-mi aduc aminte mereu. Un an al schimbărilor, cu lacrimi de fericire, cu teamă şi dezamăgiri, cu multe întrebări care-au rămas fără răspuns, cu prietenii frumoase şi oameni noi, muuulţi oameni noi.
                A fost un an în care am lăsat în urma cea mai frumoasă perioadă din viaţa mea, cu 12 ani de amintiri incredibile, cu mulţi prieteni de suflet şi oameni buni şi dragi la care îmi zboară gândul din când în când, dar un an în care am conştientizat că prieteniile se pierd, că oamenii vin şi pleacă, şi pleacă de oriunde vor ei, dar nu din sufletul tău. 
               A fost anul în care, mai mult ca oricând, aş fi oprit timpul în loc, căci am ştiu că sunt momente care se întâmplă acum pentru ultima dată, ultima oră în banca mea din liceu, ultima oră de practică, ultima oră de dirigenţie. Am ştiu că e momentul în care fiecare porneşte pe drumul lui şi m-am bucurat să văd cât de frumos au crescut oamenii din jurul meu, cât de frumos am crescut toţi, unii lângă alţii, m-am bucurat să-i văd pornind spre visurile lor, fiecare în altă direcţie, dar cu ambiţia şi optimismul specifice vârstei ăsteia frumoase. A fost anul celor mai mari emoţii, al celui mai greu început, anul în care m-am trezit dintr-o dată înconjurată de oameni noi, de noi temeri şi întrebarea inevitabilă “şi eu ce caut aici?“, la care încă mai caut răspunsul. :) Dar pentru că sigur Doamne-Doamne ştie ce şi cum, am întâlnit noi oameni frumoşi sau mai puţini frumoşi, dar fiecare cu povestea şi experienţa lui, în preajma cărora mă bucur că sunt pentru că sunt convinsă că o să-şi pună fiecare amprenta asupra a ceea ce voi fi peste un an, doi, trei. A fost anul în care am conştientizat pentru prima dată că am pierdut undeva pe drum copilăria şi că ăsta e doar începutul unui luuung şir de schimbări, mai multe sau mai puţin frumoase. 
               A fost anul în care am văzut şi revăzut oameni dragi tare, în care am redescoperit oameni incredibili care au fost mereu aici, dar la a căror poveste n-am fost atentă până acum. A fost un an greu şi frumos, cu zâmbete multe şi lacrimi multe, cu visuri frumoase devenite realitate şi altele în care voi crede şi la anul, cu întrebări ale căror răspunsuri probabil le voi găsi în 2015, un an pentru care sunt recunoscătoare şi fericită.                   Iar pentru 2015 nu-mi mai fac planuri, căci ştiu că oricum lucrurile mă vor lua prin surprindere, că am multe de învăţat şi descoperit, aşa că tot ce îmi doresc e ca Doamne-Doamne să aibă grijă de mine, cu restul ne descurcăm toţi. Să aveţi un an frumos şi să mulţumiţi pentru cel ce a trecut! >:D<

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cumva Alive la Sfîrșitul nopții

Citesc de când mă știu și cititul e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, încă de când eram mică și am descoperit că, pe de o parte, există o altă lume în care poți să te ascunzi oricând vrei tu și că, pe de altă parte, ca un iubitor avid de poveste, mi-am dat seama ce putere incredibilă au cuvintele și cum oamenii mari pe care îi admiram cel mai mult erau cei care aveau biblioteci pline de cărți și discursuri pline de poveste. Dar trebuie să recunosc că am citit mai mult literatură universală pentru că asta aveau ai mei în bibliotecă. Abia anul ăsta am descoperit eu literatura română contemporană, prin doi oameni cărora le-am citit întâi blogul și pe care i-am admirat din primele rânduri, Ana Barton și Petronela Rotar. Am primit (mulțumesc, Anca mea) și le-am citit ultimele cărți publicate în aceeași zi, despre cum a ajuns Pervazul Anei la sufletul meu am tot povestit, iar azi e despre Petro, despre Sfîrșitul nopții și un pic și despre Alive, cu sau fără ghilimele, fie că se r…

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Azi, teatrul Metropolis,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice.Sau, altfel spus, una dintre acele puține lecții-cadou care ți se oferă din când în când, ca să te întregească, să-ți pună la loc o bucățică de suflet care-ți lipsea. Am așteptat toată ziua să merg la teatru, la o piesă pe care-mi doream de ceva vreme să o văd, dar mi-am dat seama după primele două minute că nu o să fie o piesă de teatru, ci o lecție-cadou, cum ziceam. Am impresia, din când în când, că sunt lucruri pe care probabil nu am avea puterea să le trăim, așa că ele nu ni se întâmplă, dar, într-o formă sau alta, trebuie să le înțelegem, să fim conștienți de ele, să găsim o cale comună între viața noastră și traiectoria lor. Și piesa asta e fix în punctul acela, unde viața ta se întâlnește cu o altă viață, pe care o trăiesc alți oameni în lumea asta și pe care atunci, în momentul ăla, o simți și tu. Și ți se taie răsuflarea și e o emoție pe care o simți pentru o singură dată, acolo, în momentul ăla. Și se…

Ana-poveste şi Pervazul lui Dumnezeu

Pentru mine, decembrie vine în fiecare an cu mulţumesc-uri din suflet. Când trag linie spre final de an şi-n jumătatea cu lucruri care mi-au bucurat sufletul stau mereu oameni, întâlniri care adună atât de multă emoţie că tind să le fac o cămăruţă în suflet, să le dau numele oamenilor respectivi şi să-mi fac culcuş acolo din când în când, să nu uit ce norocoasă sunt că ni s-au intersectat cumva drumurile.                 Anul ăsta am cunoscut-o pe Ana Barton, care e numai poveste şi nu numai pentru că scrie cărţi, ci pentru că-n jurul ei e o lume întreagă, o lume construită atât de firesc, încât ai impresia, stând în jurul ei, că dacă faci puţină linişte, mai că auzi ce vor să zică omuleţii ăia pe care îi ţine în palme, să te aşezi lângă ei şi să le asculţi poveştile. Şi nu e prea greu pentru că Ana le dă glas tuturor şi face din istorioarele lor povestea ta, ca atunci când eram mici şi ne spuneau bunicii poveşti, iar noi auzeam doar începutul şi continuarea prindea co…