Treceți la conținutul principal

Scrisoare către copilul din sufletul meu


Hei, micuţo. Încep prin a-ţi spune că mă declar într-o continuă luptă cu timpul. Mă bucur că n-ai fost nevoită să lupţi şi tu cu el, căci aici nu există prinţi pe cai albi şi nici feciori de crai curajoşi care să vină să te salveze. Aici sunteţi doar tu, timpul şi o clepsidră. Cei mai mulţi dintre noi pierdem, căci şi timpul ăsta e viclean, te face să crezi că e infinit, că e în puterea ta să jonglezi cu orele, minutele şi secundele şi parcă-ţi întipăreşte în minte şi-n suflet prinicipiul “e şi mâine o zi”. Şi tu eşti naiv şi-l crezi şi azi devine mâine şi mâine devine poimâine şi te trezeşti într-o zi cu regretul că prea te-ai lăsat păcălit de timp.
În fine, ţi-am spus toate astea, căci încercam să mă scuz cumva. De fapt, voiam să-ţi spun că îmi pare rău. Ştiu că în toată joaca asta cu timpul, te-am uitat acolo, într-un colţ de suflet, înghesuit între amintiri şi momente frumoase, între frânturi de timp de care mă mai agăţ din când în când, din dorinţa de a fi mai aproape de tine. Deşi, să ştii că îţi e mai bine acolo. Lumea asta a oamenilor mari e doar o poveste cu nişte coperte frumoase, superficial povestită de nişte oameni ce aleargă de colo-colo, care uită să mai zâmbească, care merg încruntaţi pe străzi şi uită să se mai privească, să-şi spună mulţumesc, să se bucure de lucrurile simple. Sunt o grămadă de oameni care-au picat în plasa timpului de care îţi ziceam şi nu mai ştiu să-şi facă drum înapoi, spre lumea ta frumoasă. Sunt oameni care au intrat într-o rutină interminabilă şi care nici nu-şi mai amintesc când au fost ultima dată fericiţi, când au simţit ultima dată bucuria asta care-ţi inundă tot corpul şi te face să zâmbeşti fără motiv.
Şi nu ştiu ce crezi tu despre oamenii ăştia, dar probabil eu te-am dezamăgit. Da, ştiu că visez mult mai puţin decât obişnuiam să o fac, decât promisesem cândva, dar să ştii c-am lăsat nişte visuri ascunse într-un colţ de suflet, într-o dimineaţa la malul mării, într-un ajun de Crăciun, într-o îmbrăţişare, în banca mea din liceu. Probabil le voi găsi cândva, o să le caut când voi avea mai mare nevoie de ele. În altă ordine de idei, ştiu c-am zis că n-o să mă pierd în agitaţia de aici, că oboseala, timpul mult prea puţin şi nopţile nedormite, n-o să mă facă să uit de frumosul din jur. Şi nu, n-am uitat, dar mă bucur mai puţin de lucrurile simple din jur, de liniştea din fiecare dimineaţă, când oraşul ăsta nu se trezeşte încă, de cafeaua mea, de florile alea colorate de la florăria din colţ, de zâmbetul copilaşilor cu ghiozdane mai mari decât ei care merg dimineaţa la şcoală. Ziceai tu cândva, micuţo, c-o să te faci doctoriţă sau educatoare sau actriţă. Şi eu m-am făcut mare, dar nu ştiu nici acum “ce-o să mă fac”. Ce zici, te mai las pe tine să alegi o dată? Ce simplu era când făceai tu alegerile în locul meu. Ştiu că tu ziceai că nu îţi e frică de bau-bau şi că nici nu ai temeri. Se pare că eşti puţin mai curajoasă decât mine, căci da, mie îmi e teamă. Mi-e teamă de timp.  
P.S.: E vremea să vă-ntoarceţi un pic la copilul din voi. E tot acolo, în sufletul vostru, are nevoie doar de-un strop de iubire şi de visuri frumoase. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cumva Alive la Sfîrșitul nopții

Citesc de când mă știu și cititul e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, încă de când eram mică și am descoperit că, pe de o parte, există o altă lume în care poți să te ascunzi oricând vrei tu și că, pe de altă parte, ca un iubitor avid de poveste, mi-am dat seama ce putere incredibilă au cuvintele și cum oamenii mari pe care îi admiram cel mai mult erau cei care aveau biblioteci pline de cărți și discursuri pline de poveste. Dar trebuie să recunosc că am citit mai mult literatură universală pentru că asta aveau ai mei în bibliotecă. Abia anul ăsta am descoperit eu literatura română contemporană, prin doi oameni cărora le-am citit întâi blogul și pe care i-am admirat din primele rânduri, Ana Barton și Petronela Rotar. Am primit (mulțumesc, Anca mea) și le-am citit ultimele cărți publicate în aceeași zi, despre cum a ajuns Pervazul Anei la sufletul meu am tot povestit, iar azi e despre Petro, despre Sfîrșitul nopții și un pic și despre Alive, cu sau fără ghilimele, fie că se r…

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Azi, teatrul Metropolis,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice.Sau, altfel spus, una dintre acele puține lecții-cadou care ți se oferă din când în când, ca să te întregească, să-ți pună la loc o bucățică de suflet care-ți lipsea. Am așteptat toată ziua să merg la teatru, la o piesă pe care-mi doream de ceva vreme să o văd, dar mi-am dat seama după primele două minute că nu o să fie o piesă de teatru, ci o lecție-cadou, cum ziceam. Am impresia, din când în când, că sunt lucruri pe care probabil nu am avea puterea să le trăim, așa că ele nu ni se întâmplă, dar, într-o formă sau alta, trebuie să le înțelegem, să fim conștienți de ele, să găsim o cale comună între viața noastră și traiectoria lor. Și piesa asta e fix în punctul acela, unde viața ta se întâlnește cu o altă viață, pe care o trăiesc alți oameni în lumea asta și pe care atunci, în momentul ăla, o simți și tu. Și ți se taie răsuflarea și e o emoție pe care o simți pentru o singură dată, acolo, în momentul ăla. Și se…

Ana-poveste şi Pervazul lui Dumnezeu

Pentru mine, decembrie vine în fiecare an cu mulţumesc-uri din suflet. Când trag linie spre final de an şi-n jumătatea cu lucruri care mi-au bucurat sufletul stau mereu oameni, întâlniri care adună atât de multă emoţie că tind să le fac o cămăruţă în suflet, să le dau numele oamenilor respectivi şi să-mi fac culcuş acolo din când în când, să nu uit ce norocoasă sunt că ni s-au intersectat cumva drumurile.                 Anul ăsta am cunoscut-o pe Ana Barton, care e numai poveste şi nu numai pentru că scrie cărţi, ci pentru că-n jurul ei e o lume întreagă, o lume construită atât de firesc, încât ai impresia, stând în jurul ei, că dacă faci puţină linişte, mai că auzi ce vor să zică omuleţii ăia pe care îi ţine în palme, să te aşezi lângă ei şi să le asculţi poveştile. Şi nu e prea greu pentru că Ana le dă glas tuturor şi face din istorioarele lor povestea ta, ca atunci când eram mici şi ne spuneau bunicii poveşti, iar noi auzeam doar începutul şi continuarea prindea co…