Treceți la conținutul principal

Exerciţiu de imaginaţie

          Hai să ne jucăm un pic. Sau, altfel spus, scurt exerciţiu de imaginaţie pentru noi, toţi cei care avem impresia că ni se cuvine tot ceea ce avem. Hai să ne jucăm un pic cu timpul. Imaginează-ţi că, într-un singur moment, retrăieşti toate clipele importante din viaţa ta, absolut toate. Ţi-au trecut câteva prin minte, nu? Şi gândeşte-te şi că îi ai acolo pe toţi cei care au însemnat vreodată ceva în viaţa ta, de-a lungul anilor. Absolut toţi, nu doar cei din prezent. Trebuie să fie câţiva, nu-i aşa? Imaginează-ţi că, pentru o clipă, ai luat-o înaintea timpului şi poţi vedea, de undeva de sus, cum, pas cu pas, cu dăruire, ambiţie şi răbdare, ai tot reuşit să îţi atingi anumite idealuri pe care sufletul tău le-a clădit de-a lungul anilor. Trebuie să fie câteva momente de care eşti mândru, care te fac să te simţi împlinit. 
          Ok, gata. Acum închide un pic ochii şi şterge tot ce ţi-ai imaginat până acum. Ştii, ca atunci când desenezi ceva pe nisip şi vine marea şi şterge tot ce ai desenat. Gata? Aşa. Acum imaginează-ţi că nu mai ai nimic din toate astea. Că trebuie să o iei de la început, căci tot ce ţi s-a întamplat până acum s-a şters. Nu poate să fie aşa rău, nu? Până la urmă, toţi ne dorim să ne-ntoarcem din când în când în trecut, să retrăim nişte momente, să reparăm nişte greşeli. Revenim. Rămăsesem în punctul în care tot ce ţi s-a întâmplat până acum a dispărut. Singurul lucru pe care îl mai ai eşti doar tu, căci tu îţi poţi aminti tot ce s-a întâmplat până acum, doar că nu mai poţi avea lucrurile acelea, iar oamenii au uitat că te-au întâlnit vreodată. Ce faci acum? Care-i primul lucru care îţi trece prin minte?  Să vorbeşti cu un om drag, poate? E bine, doar că oamenii ăia dragi din viaţa ta au uitat, pentru o vreme, că te-au cunoscut. Şi totuşi, câţi dintre ei crezi că şi-ar aminti tot dacă te-ar vedea? Câţi te-ar putea privi şi ar putea vedea în ochii tăi fericirea, emoţia, teama, tristeţea pe care le-au văzut de atât de multe ori înainte? Câţi te-au privit în ochi când le-ai vorbit, câţi chiar ţi-au ascultat, cu emoţie, poveştile şi ţi-au împărtăşit trăirile cu toată puterea sufletului lor? Câţi au fost acolo şi-ţi ştiu poveştile ca şi cum le-ar fi trăit ei? Hai să-i numărăm pe degete, ca-n copilărie. Ţi-ajung degetele de la o mână? Cât de mult îi preţuieşti pe cei cinci pe care i-ai numărat? Dacă ai nevoie şi de cealaltă palmă, înseamnă că eşti norocos, mulţi oameni sunt lângă tine. Şi dacă nu-ţi ajung degetele de la ambele mâini, înseamnă că eşti .. un pic naiv. Şi că încă ai dificultăţi în a-i diferenţia pe cei care chiar empatizează cu tine de cei care pur şi simplu trec prin viaţa ta, fără vreo implicare emoţională. Nu-i nimic, poate o să mai faci un exerciţiu de imaginaţie peste ceva timp, când mai creşti un picuţ. Dar ceilalţi, cei care i-aţi putut număra pe degetele de la mâini pe cei care chiar înseamnă ceva, puteţi deschide ochii. Mergeţi să le mulţumiţi oamenilor ălora, e o binecuvântare că-i aveţi acolo. Şi puteţi lăsa trecutul în urmă, acolo unde-i e locul, căci aveţi timp să conturaţi un viitor frumos. Fără regrete, căci încă avem timp. Şi e cel mai bun lucru pe care l-am putea primi, şansa de a trăi. Şansă, da, nu obligaţia nimănui către noi, căci nu ni se cuvine nimic. Ni se oferă doar o şansă şi depinde de noi cum alegem să profităm de ea. Acum, gata cu joaca, fugi şi trăieşte-ţi viaţa reală. Şi zâmbeşte un pic. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cumva Alive la Sfîrșitul nopții

Citesc de când mă știu și cititul e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, încă de când eram mică și am descoperit că, pe de o parte, există o altă lume în care poți să te ascunzi oricând vrei tu și că, pe de altă parte, ca un iubitor avid de poveste, mi-am dat seama ce putere incredibilă au cuvintele și cum oamenii mari pe care îi admiram cel mai mult erau cei care aveau biblioteci pline de cărți și discursuri pline de poveste. Dar trebuie să recunosc că am citit mai mult literatură universală pentru că asta aveau ai mei în bibliotecă. Abia anul ăsta am descoperit eu literatura română contemporană, prin doi oameni cărora le-am citit întâi blogul și pe care i-am admirat din primele rânduri, Ana Barton și Petronela Rotar. Am primit (mulțumesc, Anca mea) și le-am citit ultimele cărți publicate în aceeași zi, despre cum a ajuns Pervazul Anei la sufletul meu am tot povestit, iar azi e despre Petro, despre Sfîrșitul nopții și un pic și despre Alive, cu sau fără ghilimele, fie că se r…

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Azi, teatrul Metropolis,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice.Sau, altfel spus, una dintre acele puține lecții-cadou care ți se oferă din când în când, ca să te întregească, să-ți pună la loc o bucățică de suflet care-ți lipsea. Am așteptat toată ziua să merg la teatru, la o piesă pe care-mi doream de ceva vreme să o văd, dar mi-am dat seama după primele două minute că nu o să fie o piesă de teatru, ci o lecție-cadou, cum ziceam. Am impresia, din când în când, că sunt lucruri pe care probabil nu am avea puterea să le trăim, așa că ele nu ni se întâmplă, dar, într-o formă sau alta, trebuie să le înțelegem, să fim conștienți de ele, să găsim o cale comună între viața noastră și traiectoria lor. Și piesa asta e fix în punctul acela, unde viața ta se întâlnește cu o altă viață, pe care o trăiesc alți oameni în lumea asta și pe care atunci, în momentul ăla, o simți și tu. Și ți se taie răsuflarea și e o emoție pe care o simți pentru o singură dată, acolo, în momentul ăla. Și se…

Ana-poveste şi Pervazul lui Dumnezeu

Pentru mine, decembrie vine în fiecare an cu mulţumesc-uri din suflet. Când trag linie spre final de an şi-n jumătatea cu lucruri care mi-au bucurat sufletul stau mereu oameni, întâlniri care adună atât de multă emoţie că tind să le fac o cămăruţă în suflet, să le dau numele oamenilor respectivi şi să-mi fac culcuş acolo din când în când, să nu uit ce norocoasă sunt că ni s-au intersectat cumva drumurile.                 Anul ăsta am cunoscut-o pe Ana Barton, care e numai poveste şi nu numai pentru că scrie cărţi, ci pentru că-n jurul ei e o lume întreagă, o lume construită atât de firesc, încât ai impresia, stând în jurul ei, că dacă faci puţină linişte, mai că auzi ce vor să zică omuleţii ăia pe care îi ţine în palme, să te aşezi lângă ei şi să le asculţi poveştile. Şi nu e prea greu pentru că Ana le dă glas tuturor şi face din istorioarele lor povestea ta, ca atunci când eram mici şi ne spuneau bunicii poveşti, iar noi auzeam doar începutul şi continuarea prindea co…