Treceți la conținutul principal

Flăviucăi, cu tot sufletul.

- Citisem azi undeva că „la începutul tuturor lucrurilor măreţe se află o femeie”, a zis el zâmbind.
- Mhm, adevărat.
- Spuse micuţa femeie din tine, mi-a răspuns râzând.
- Greşit. Spuse copilul din mine, mai bine, adolescenta care a crescut frumos pentru c-a avut în jurul ei femei puternice, demne de tot respectul şi admiraţia mea. Mame, bunicuţe, profesoare, femei în general, care au luptat pentru familie, carieră, pentru fericirea celor din jur, care-au insuflat frumos în jurul lor.
-Ce frumos vorbeşti. Povesteşte-mi despre o femeie model.
-Model de frumuseţe sufletească şi bunătate, de candoare şi simplitate, sursă de inspiraţie şi motivaţie pentru cei din jur. Aş putea să-ţi povestesc puţin despre asta.
-Te-ascult cu interes, să vedem cum aperi sexul feminin, care dă dovadă din ce în ce mai mult de superficialitate. Sau tu nu citeşti revistele?
-N-am nevoie de cancanuri şi reviste de scandal. Eu îţi povesteam despre femei, nu despre păpuşi de plastic. Şi dacă imaginea ta în legătură cu o femeie e rezultatul a ceea ce tu citeşti pe acolo, pare-mi-se că eşti un caz pierdut.
-N-am de gând să intru în polemici cu tine. Te-ascult, despre cine-mi povesteşti?
-Despre o femeie frumoasă, care a călătorit mult, mai mult decât ai putea s-o faci tu într-o viaţă, care se descurcă nu cu unul, ci cu mai multe job-uri, care poartă cele mai frumoase accesorii.
Zâmbea. Oare cine-i superficial acum?, mă-ntrebam eu râzând.
-Accesorii? Exact ce ziceam despre frumuseţe artificială, despre superficialitate. Nu mă prea pricep la asta, dar ce fel de accesorii?
-Se numeşte fericire, bleguţule. Fericirea şi împlinire sufletească. Radiază pe tot chipul, prin toţi porii, se citeşte în lumina din ochi. De unde o ia? De la nişte sufleţele mici, din zâmbetele lor sincere, din bucuria lor care vine din cele mai simple lucruri, din felicitările de Crăciun şi 8 martie, din „mami, te iubesc. mami, eşti cea mai bună mămică din lume“. Cam aşa arată frumuseţea-n stare pură. Dar n-o s-o găseşti prin reviste, stai liniştit.
-Hm, nu mă gândisem la asta, zise încurcat. Ziceai c-a călătorit foarte mult.
-Mhm, nici nu-ţi imaginezi. A fost prin zeci, sute de locuri.
-Înseamnă că e în vârstă, îţi trebuie ceva timp să călătoreşti atât. Şi ceva bani. De ce râzi?
-E amuzant c-ai început discuţia spunându-mi că femeile sunt superficiale.  Nu, nu e bătrână, ba chiar e foarte tânără, mai are multe locuri de vizitat. Revenind,  îţi spuneam că a călătorit în zeci de locuri. Da, pentru că s-a plimbat cu micuţii ei în toate tărâmurile din poveşti, în cine ştie ce castel al vreunei prinţese, în regatul vrăjitorului din Oz, în palatul Cenuşăresei şi-aşa mai departe.
-Ăăăă..
-Altceva?
-Spuneai că a avut multe job-uri. Cum se descurcă?
-Da. E bucătăreasă, cadru didactic, asistentă, economistă şi făruitor de vise pentru nişte micuţi cu ochi mari care vor să descopere lumea.
-Adică?
-Adică e mamă. Cam aşa stă treaba.
-Nu mă gândisem la asta .. cred c-ar trebui să-i mai mulţumesc mamei din când în când. Iubeşte?
-Mhm.
-Zi-mi ceva despre omul de lângă ea.
-E un om minunat, un om frumos sufleteşte.
-Cum îl cheamă?
-N-am nicio idee.
-A? Atunci de unde ştii că-i un om minunat dacă, de fapt, nu ştii nimic despre el?
-Pentru că doar un om minunat ar putea să vadă frumuseţea unei femei incredibile, s-o înţeleagă şi să o iubească, s-o aprecieze pentru ce e ca mamă, femeie puternică, pentru momentele în care e copil, pentru cât de mult a luptat pentru toţi ai ei, pentru momentele în care ascunde lacrimi în spatele unui zâmbet, căci aşa fac femeile-n general, pentru că nu se complace în regrete, ci e un om frumos.
-Ce frumos vorbeşti. Cum o cheamă?
-Poţi să îi dai ce nume vrei tu. Când o să laşi revistele, o s-o cunoşti şi tu. În mama ta, în bunica ta, în doamna doctor, în profesoara din liceu, în doamna educatoare, în femeile din jurul tău. 
-La cine te-ai gândit când ai scris?
-Ştii, dac-aş mai citi ce am scris aici de câteva ori, de fiecare dată m-aş gândi la o altă persoană. Cred că sunt o norocoasă, căci am întâlnit câteva modele de viaţă, de bun şi frumos până acum, care m-au impresionat prin puterea lor incredibilă. 

Dar azi suntem în 12 mai și e despre un om tare special care-și sărbătorește ziua de naștere. Și care mă inspiră cum puțini oameni reușesc. Mulţi ani frumoşi şi sănătoşi! 



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Orbi și-un pic mai aproape de ̶b̶i̶n̶e̶ tine

Nu știu niciodată cum ar trebui să începi să vorbești despre ceva, fie om, idee, carte, când prima ta întâlnire cu acel ceva te-a redus complet la tăcere. Știu, totuși, că mă simt deseori înconjurată de mult, tare mult zgomot și că mă trezesc întrebându-mă dacă oamenii chiar nu simt nevoia să mai tacă din când în când, iar după întâlnirea cu romanul ăsta, mi-am dat seama că forma asta de tăcere nu e deloc ușoară, ba din contră, doare ca naiba și poate de-asta tot fug oamenii de ea. Romanul se numește Orbi și e noua carte a Petronelei Rotar, iar eu m-am trezit scriind despre ea pentru că, în timp ce o citeam, nu am scăpat deloc de gândul că suntem o societate de oameni tare bolnavi, că trăim într-o beznă totală, cu teama constantă că dacă ieșim la lumină, toate fricile și durerile noastre o să iasă și ele, o s-o zbughească din găurile alea unde le-am ținut ascunse atât timp. Și noi trăim cu convingerea tâmpită că atâta vreme cât sunt acolo, putem să strângem din dinți, să plângem din c…

Cumva Alive la Sfîrșitul nopții

Citesc de când mă știu și cititul e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, încă de când eram mică și am descoperit că, pe de o parte, există o altă lume în care poți să te ascunzi oricând vrei tu și că, pe de altă parte, ca un iubitor avid de poveste, mi-am dat seama ce putere incredibilă au cuvintele și cum oamenii mari pe care îi admiram cel mai mult erau cei care aveau biblioteci pline de cărți și discursuri pline de poveste. Dar trebuie să recunosc că am citit mai mult literatură universală pentru că asta aveau ai mei în bibliotecă. Abia anul ăsta am descoperit eu literatura română contemporană, prin doi oameni cărora le-am citit întâi blogul și pe care i-am admirat din primele rânduri, Ana Barton și Petronela Rotar. Am primit (mulțumesc, Anca mea) și le-am citit ultimele cărți publicate în aceeași zi, despre cum a ajuns Pervazul Anei la sufletul meu am tot povestit, iar azi e despre Petro, despre Sfîrșitul nopții și un pic și despre Alive, cu sau fără ghilimele, fie că se r…

E una din zilele alea în care...

E una din zilele alea în care nu știi să-ți mai controlezi emoțiile, când nu știi dacă zâmbetul de pe față e mai puternic sau dacă nodul din gât o să se facă mare, o să se transforme în lacrimi și-o să te trezești iar râzând și plângând în același timp, cum ai mai făcut de atâtea ori.
E una din zilele alea în care te gândești la toate femeile care ți-au schimbat viața. Și te trezești cu gândul la ele și te-apuci să le scrii câte un mesaj și zâmbești la gândul că există oameni care te fac să scrii gânduri cu zâmbetul până la urechi, că doar gândidu-te la oamenii ăia te proiectezi pe tine într-o zi fericită, ziua aia în care femeia asta minunată a început să creadă în tine. Când oamenii pe care îi admiri cel mai mult cred în tine, începi să crezi și tu. Nu contează că asta nu are nicio continuitate, că nu știi exact încotro se îndreaptă credința asta și nici măcar încotro te îndrepți tu. Sufli tare în credință până se face un pic mai mare decât teama și atunci știi că ești pregătit să…