Treceți la conținutul principal

Despre frumuseţe


                Hei, tu! Da, tu. Nu te voi reţine prea mult, voiam doar să îţi spun că eşti cel mai frumos om din lume. Stai, nu mă contrazice. Te subapreciezi, ca-n totdeauna, bleguţule. Da, ştiu că nu te cunosc prea bine, dar nu-i nevoie de mult timp ca să pot să îţi spun asta cu toată convingerea. Ştii, oamenii frumoşi se observă de la distanţă, nici nu-i nevoie să le spui vreun cuvânt. Oamenii frumoşi sunt pur şi simplu frumoşi, chiar dacă nu îşi dau seama. Şi e imposibil să nu îi observi. Sunt oameni care parcă sunt înconjuraţi de lumină, chiar şi atunci când e întuneric. Sunt oameni care au ceva de oferit, chiar şi când nu au nimic. Oameni care, atunci când cazi, nu se opresc să-ţi întindă o mână, ci coboară la tine, ca să vă ridicaţi împreună. Şi tu te numeri printre ei.
                Ţi-ai privit vreodată ochii în oglindă? Nu? Păcat. Ai fi văzut cum ochii tăi au devenit mai frumoşi cu fiecare lacrimă pe care ai vărsat-o când sufletul tău a ales să reflecte fiecare emoţie , prin fiecare privire caldă pe care i-ai oferit-o lui, ei, lor, prin fiecare sclipire când radiai de bucurie şi transmiteai energie pozitivă. Ochii tăi s-au preschimbat, fără să-ţi dai seama, în reflecţii ale sufletului tău. Ai un suflet frumos, să ştii.
                Mai ştii când vorbeai de oameni pe care-i iubeşti? Când povesteai cât de dor îţi e de x şi y, cât de mult ai vrea să îi ai aici? Mai ştii când te-ai străduit, cu lacrimi în ochi şi-un nod în gât să-i spui prietenei tale că totul va fi bine? De cât de multe ori i-ai încurajat pe cei din jurul tău, dragul meu. Vezi? Asta înseamnă frumuseţea.
                Îmi amintesc cât de dezamăgit ai fost cândva de oameni, cât de mult te-au rănit vorbele spuse fără rost, de cât de multe ori ai căzut şi-ai refuzat să te ridici, de cât de multe ori ai spus că vei pleca şi n-ai făcut-o, de cât de multe ori ţi-ai promis că n-o să mai ai încredere în oameni şi-ai avut. Mă-ntrebam uneori de ce. Şi tu mi-ai răspuns, zâmbind, că atât timp cât Cineva acolo Sus are grijă de oameni, tu sigur vei mai găsi undeva un strop de frumos. Şi te-ai ridicat singur şi-ai început să cauţi frumosul. Şi câtă fericire am citit în ochii tăi când, după-o luuungă căutare l-ai găsit. Parc-ai fi uitat atunci cât de mult te-ai străduit, ca şi cum căutarea ta s-ar fi scurs ca-ntr-o clipă în faţa bucuriei momentului.  Te priveam atunci şi mă gândeam că n-am văzut vreun om mai frumos ca tine.

                Şi eu, omule frumos, cred în tine cu toată puterea sufletului meu. Cred că tu vei reuşi mereu să îţi îndeplineşti fiecare vis, căci nimeni nu are puterea asta incredibilă pe care o ai tu şi nici energia pe care doar un suflet frumos o poate emana. Cred că în adâncul sufletului tău ai ascuns atât de multe lucruri frumoase, pe care probabil îţi e teamă să le arăţi lumii, teama de a nu se transforma în vulnerabilitate. Dar sunt convinsă că într-o zi, când vrei crede că lumea e prea goală, prea pustie, le vei da aripi şi le vei lăsa să zboare undeva departe, să să transforme în speranţele cuiva care are mai multă nevoie de ele. Cred că poţi să ajungi acolo unde îţi doreşti şi să îi ajuţi şi pe ceilalţi să facă acelaşi lucru. Cred că eşti un om incredibil. Acum e rândul tău să crezi în tine. Mhm, tu, om frumos. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cumva Alive la Sfîrșitul nopții

Citesc de când mă știu și cititul e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, încă de când eram mică și am descoperit că, pe de o parte, există o altă lume în care poți să te ascunzi oricând vrei tu și că, pe de altă parte, ca un iubitor avid de poveste, mi-am dat seama ce putere incredibilă au cuvintele și cum oamenii mari pe care îi admiram cel mai mult erau cei care aveau biblioteci pline de cărți și discursuri pline de poveste. Dar trebuie să recunosc că am citit mai mult literatură universală pentru că asta aveau ai mei în bibliotecă. Abia anul ăsta am descoperit eu literatura română contemporană, prin doi oameni cărora le-am citit întâi blogul și pe care i-am admirat din primele rânduri, Ana Barton și Petronela Rotar. Am primit (mulțumesc, Anca mea) și le-am citit ultimele cărți publicate în aceeași zi, despre cum a ajuns Pervazul Anei la sufletul meu am tot povestit, iar azi e despre Petro, despre Sfîrșitul nopții și un pic și despre Alive, cu sau fără ghilimele, fie că se r…

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Azi, teatrul Metropolis,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice.Sau, altfel spus, una dintre acele puține lecții-cadou care ți se oferă din când în când, ca să te întregească, să-ți pună la loc o bucățică de suflet care-ți lipsea. Am așteptat toată ziua să merg la teatru, la o piesă pe care-mi doream de ceva vreme să o văd, dar mi-am dat seama după primele două minute că nu o să fie o piesă de teatru, ci o lecție-cadou, cum ziceam. Am impresia, din când în când, că sunt lucruri pe care probabil nu am avea puterea să le trăim, așa că ele nu ni se întâmplă, dar, într-o formă sau alta, trebuie să le înțelegem, să fim conștienți de ele, să găsim o cale comună între viața noastră și traiectoria lor. Și piesa asta e fix în punctul acela, unde viața ta se întâlnește cu o altă viață, pe care o trăiesc alți oameni în lumea asta și pe care atunci, în momentul ăla, o simți și tu. Și ți se taie răsuflarea și e o emoție pe care o simți pentru o singură dată, acolo, în momentul ăla. Și se…

Ana-poveste şi Pervazul lui Dumnezeu

Pentru mine, decembrie vine în fiecare an cu mulţumesc-uri din suflet. Când trag linie spre final de an şi-n jumătatea cu lucruri care mi-au bucurat sufletul stau mereu oameni, întâlniri care adună atât de multă emoţie că tind să le fac o cămăruţă în suflet, să le dau numele oamenilor respectivi şi să-mi fac culcuş acolo din când în când, să nu uit ce norocoasă sunt că ni s-au intersectat cumva drumurile.                 Anul ăsta am cunoscut-o pe Ana Barton, care e numai poveste şi nu numai pentru că scrie cărţi, ci pentru că-n jurul ei e o lume întreagă, o lume construită atât de firesc, încât ai impresia, stând în jurul ei, că dacă faci puţină linişte, mai că auzi ce vor să zică omuleţii ăia pe care îi ţine în palme, să te aşezi lângă ei şi să le asculţi poveştile. Şi nu e prea greu pentru că Ana le dă glas tuturor şi face din istorioarele lor povestea ta, ca atunci când eram mici şi ne spuneau bunicii poveşti, iar noi auzeam doar începutul şi continuarea prindea co…