Treceți la conținutul principal

Bine ai venit! :)

          
                Dacă m-ar întreba cineva acum de ce mi-am făcut un blog, probabil aş ridica din umeri şi l-aş privi mirată. Nici eu nu ştiu ce caut exact aici, în lumea asta virtuală. Citesc câteva bloguri care-mi plac şi, fără să-i cunosc, îi admir pe oamenii din spatele calculatoarelor care scriu gânduri atât de frumoase, sau, mai bine zis, atât de sincere. Să poţi să oferi unor prieteni virtuali un colţ din sufletul tău, înseamnă ceva. În altă ordine de idei, oamenii care scriu bloguri, în general, mi se par talentaţi. În ceea ce mă priveşte, nu e neapărat vorba de talent, mie pur şi simplu îmi place să scriu, din când în când, să dau o formă gândurilor mele. Aşa că, nu ştiu dacă o să rămân mult timp aici, dar, deocamdată, îţi urez bun-venit. :)  În general, nu-mi place să mă descriu, dar acum, o s-o fac, în încercarea de a fi “o gazdă bună“ aici, în casa mea virtuală. Eu sunt Aniţ. Am 18 ani şi iubesc o mulţime de lucruri. Marea. Cărţile. Serialele bune. Frumosul, din orice, din oameni, flori, natură. Sunetul valurilor. Zilele de primăvară. Ploaia, vara. Albastrul. Oamenii puternici. Poveştile de viaţă. Îmbrăţişările. Gândurile frumoase. Oamenii care zâmbesc mult, din orice. Optimismul. Curcubeul. Satul. Orice sat, ideea de lume rurală, în general. Simplitatea, mai mult ca orice. Sinceritatea. Lalelele. Copiii şi inocenţa lor. Brăţările. Culorile. Oamenii buni. Copilăria. Scrisorile. Fotografiile.
             Îmi place să fiu permanent înconjurată de oameni, îmi place să văd lumina aceea în ochii lor, gropiţele în obraji şi zâmbetele lor frumoase. Îmi plac oamenii pozitivi şi fericirea, în orice formă a ei. Dacă cineva mi-ar îndeplini o singură dorinţă, cred ca l-aş ruga să inventeze o zi, o sărbătoare, în care oamenii să meargă pe stradă, să-şi zâmbească şi să se îmbrăţişeze. Căci da, eu cred că oamenii au uitat de lucrurile simple, de ceilalţi, într-o lume-n care egoismul şi agitaţia incredibilă îşi tot spun cuvântul de zeci de ani încoace. Şi cred că ar avea nevoie toţi de o asemenea zi. Atât despre mine, deocamdată. Înc-o dată, bine-ai venit şi dacă o să-ţi faci timp să citeşti din când în când gândurile mele, îţi mulţumesc. :)

Comentarii

  1. Ma bucur din suflet ca te-ai hotarat sa faci asta!
    Te pupacesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai contribuit şi tu, Flăviuc. Hihi. Mulţumesc din suflet. Şi eu te puuup. >:D<

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Cumva Alive la Sfîrșitul nopții

Citesc de când mă știu și cititul e una dintre cele mai mari bucurii ale mele, încă de când eram mică și am descoperit că, pe de o parte, există o altă lume în care poți să te ascunzi oricând vrei tu și că, pe de altă parte, ca un iubitor avid de poveste, mi-am dat seama ce putere incredibilă au cuvintele și cum oamenii mari pe care îi admiram cel mai mult erau cei care aveau biblioteci pline de cărți și discursuri pline de poveste. Dar trebuie să recunosc că am citit mai mult literatură universală pentru că asta aveau ai mei în bibliotecă. Abia anul ăsta am descoperit eu literatura română contemporană, prin doi oameni cărora le-am citit întâi blogul și pe care i-am admirat din primele rânduri, Ana Barton și Petronela Rotar. Am primit (mulțumesc, Anca mea) și le-am citit ultimele cărți publicate în aceeași zi, despre cum a ajuns Pervazul Anei la sufletul meu am tot povestit, iar azi e despre Petro, despre Sfîrșitul nopții și un pic și despre Alive, cu sau fără ghilimele, fie că se r…

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Azi, teatrul Metropolis,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice.Sau, altfel spus, una dintre acele puține lecții-cadou care ți se oferă din când în când, ca să te întregească, să-ți pună la loc o bucățică de suflet care-ți lipsea. Am așteptat toată ziua să merg la teatru, la o piesă pe care-mi doream de ceva vreme să o văd, dar mi-am dat seama după primele două minute că nu o să fie o piesă de teatru, ci o lecție-cadou, cum ziceam. Am impresia, din când în când, că sunt lucruri pe care probabil nu am avea puterea să le trăim, așa că ele nu ni se întâmplă, dar, într-o formă sau alta, trebuie să le înțelegem, să fim conștienți de ele, să găsim o cale comună între viața noastră și traiectoria lor. Și piesa asta e fix în punctul acela, unde viața ta se întâlnește cu o altă viață, pe care o trăiesc alți oameni în lumea asta și pe care atunci, în momentul ăla, o simți și tu. Și ți se taie răsuflarea și e o emoție pe care o simți pentru o singură dată, acolo, în momentul ăla. Și se…

Ana-poveste şi Pervazul lui Dumnezeu

Pentru mine, decembrie vine în fiecare an cu mulţumesc-uri din suflet. Când trag linie spre final de an şi-n jumătatea cu lucruri care mi-au bucurat sufletul stau mereu oameni, întâlniri care adună atât de multă emoţie că tind să le fac o cămăruţă în suflet, să le dau numele oamenilor respectivi şi să-mi fac culcuş acolo din când în când, să nu uit ce norocoasă sunt că ni s-au intersectat cumva drumurile.                 Anul ăsta am cunoscut-o pe Ana Barton, care e numai poveste şi nu numai pentru că scrie cărţi, ci pentru că-n jurul ei e o lume întreagă, o lume construită atât de firesc, încât ai impresia, stând în jurul ei, că dacă faci puţină linişte, mai că auzi ce vor să zică omuleţii ăia pe care îi ţine în palme, să te aşezi lângă ei şi să le asculţi poveştile. Şi nu e prea greu pentru că Ana le dă glas tuturor şi face din istorioarele lor povestea ta, ca atunci când eram mici şi ne spuneau bunicii poveşti, iar noi auzeam doar începutul şi continuarea prindea co…